Archives

Proiect Pastor Valdenz în Bacău

Organizat de Departamentul Asociația Pastorală din cadrul Conferinței Moldova – Biserica  Adventistă, proiectul  a fost susținut de  10 pastori din județul Bacău  şi 15 evangheliști cu literatura din întreaga țară care au dorit să se alăture ca voluntari eforturilor Asociației de Sănătate, Educație şi Familie pentru promovarea Programul Naţional de Îmbunătățire a  Sănătății. Activitățile  proiectului…

Read MoreLong right arrow

Redeșteptare, Unitate și Misiune

“Înviorează-ne iarăși, și vom chema Numele Tău! Doamne, Dumnezeul oștirilor, ridică-ne iarăși!” Psalm 80,18.19  Trăim într-o societate în care nota predominantă o constituie criza: criză la nivel individual și familial, criză morală și materială, criză economică și politică, într-un cuvânt, criză generală. Biserica, ca parte a societății, nu este scutită de crize. Intensificarea atacurilor celui rău asupra…

Read MoreLong right arrow

Ziua celor Mici Viață&Sănătate

26 mai 2014, este Ziua celor Mici (ediția a II-a) la Editura Viață și Sănătate. Editura se alătură părinților, instructorilor, bunicilor și profesorilor în nobila sarcină de educare a copiilor. Instrumentul pe care editura este gata să-l așeze în mâna fiecărui copil este CARTEA pentru copii. Fie că vorbim despre povestiri, poezii, jocuri sau materiale educative, oferta este…

Read MoreLong right arrow

Strategii: Rezolvarea conflictelor

Cartea Faptele Apostolilor, capitolul 15 înregistrează în scris conflictul care a avut loc între Pavel, Barnaba și un grup de oameni din Iudeea asupra problemei circumciderii neamurilor. Fiecare dintre noi credem că avem de-a face cu conflicte puternice în lucrarea noastră. În cele ce urmează, îți prezint șase lecții de valoare în rezolvarea conflictului desprinse…

Read MoreLong right arrow

Orașul copiilor a 7-a oară la Roman

La Roman, județul Neamț, în cadrul zilelor festive organizate de Primăria Municipiului Roman, Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea este pentru a șaptea oară organizator al Orășelului Copiilor în parteneriat cu Asociația „Exploratori pentru Viitor”. Proiectul Orașul Copiilor este un proiect devenit marcă emblematică a voluntarilor Bisericii Adventiste. Ca și în edițiile anterioare Orașul Copiilor și-a dorit și de această…

Read MoreLong right arrow

Înscrieri Şcoala Națională de Colportaj

Școala Națională de Colportaj face înscrieri pentru cursuri de misionari cu literatură până la data de 26 mai 2014, la telefon: 021. 323 00 20. „Programul de pregătire va avea loc în luna iunie 2014 printr-un efort comun al Editurii “Viață și Sănătate” și al Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea” ne-a declarat pastorul Ioan Câmpian Tătar, Director al Departamentului…

Read MoreLong right arrow

Concert Vis de Copil 1 Iunie

Biserica Adventistă în parteneriat cu ADRA România invită pe toți doritorii la Concertul umanitar „Vis de copil” în data de 1 iunie 2014, ora 1800 la Sala de Spectacole „Ion Petrovici” din Tecuci. Printre invitați putem aminti: Corurile de copii Cantassimo Bacău și Celest Harmony Matca (dirijor prof. Simida Gherghe, solist Aldana Cazacu, pianist Apostol…

Read MoreLong right arrow

Camporeea Națională a Exploratorilor

În perioada 23-28 iulie 2014, Centrul de Tineret al Conferinței Moldova, situat în localitatea Coşna (jud. Suceava) va fi gazda celei de-a doua ediţii a Camporeei Naționale a Exploratorilor. La eveniment sunt invitate să participe toate grupele de exploratori implicate în mod activ în activităților desfășurate în cadrul acestui program. Camporeea va avea ca tematică…

Read MoreLong right arrow

RVS Adjud: la început de drum!

Ziua de 24 mai 2014 în Conferința Moldova este dedicată susținerii înființării unei noi stații de emisie Radio Vocea Speranței în județul Vrancea, pe frecventa 91,5 FM.  “Credința vine în urma auzirii” iar acest lucru ne face și mai conștienți de responsabilitatea răspândirii mesajului Evangheliei prin intermediul transmisiunilor radio” ne-a transmis pastorul Sergiu-Daniel Macovei, Director de Comunicare…

Read MoreLong right arrow

Un nou model de lideri

Notă: Interviul de mai jos este realizat în timpul susținerii prelegerilor „Provocări în misiunea de azi” susținute de Paolo Benini la Bacău între 23-26 aprilie 2014. Traducere: Viorica Avrămia, asistent director Școala de Sabat și Lucrare Personală. SM: „Sunteți bine-cunoscut ca pastor, ca profesor practic, scriitor şi ca lider al Şcolii de Sabat în Europa…

Read MoreLong right arrow